Pelicanul Ugri-Boogri
Dragi copii,
Va fac cunoștină cu Ugri-Boogri pelicanul, cel mai bun înotător dar cel mai groaznic zburător.. Toată lumea îl știe ca Ugri-Boogri, pelicanul fricos care mai mult sare decât zboară. Povestea lui nu este una obișnuită, ba chiar aș putea spune că este o poveste fantastică, cum numai unui pelican ca Ugri i se putea întâmpla.
Sigur știți, iar dacă nu, aflați acum că pelicanii sunt niște păsări mari, cu aripi imense și un cioc foarte ciudat. Ciocul lor arată de parcă ar fi un buzunar bun de ținut bomboane sau acadele sau cheile de la casă. E amuzant, știu, pelicanii nu mănâncă nici bomboane și nu au nici chei la cuib. În schimb își folosesc ciocul mare și lung drept undiță cu care să pescuiască peștișori. Fiecare părinte pelican își hrănește puii până când sunt destul de puternici să se descurce singuri.
Ugri a ieșit din ou într-o zi însorită de primăvară. Era ultimul pui dintr-o familie de 3 puișori, plus mama si tata pelican. O familie fericită dar și tare înfometată cu atâția puișori. Mama și tata pelican le aduceau provizii mai mereu. Când frățiorii mai mari prinseră destul de multă putere, veni și vremea lecțiilor de zbor.
Pelicanii sunt niște zburători fantastici. Ei se pot înălța ca vulturii cu aripile lor uriașe. Și pentru că sunt păsări așa mari, este o adevărată aventură până își iau zborul. Ei trebuie să alerge peste apă în timp ce bat din aripi și picioare ca să prindă viteza. Vântul este cel care îi ajuta să se ridice în aer.
Unul câte unul fiecare puișor își luă zborul spre înaltul cerului ca mai apoi să plonjeze în apă și să prindă câte un peștișor.
Când veni și vremea lui Ugri, nicicum nu reuși să se înalțe. Sălta pe apă de parcă era un pui de broască și nu un pui de pelican, și înca un pelican dalmatian. Nu v-am spus? Familia lui Ugri era o familie de pelicani dalmatieni, una dintre cele mai faimoase din lumea păsărilor cu cioc uriaș.
Zilele treceau și Ugri făcea progrese la salturi pe apă, și mai puțin la zbor. Devenise chiar cel mai bun înotător. Dar păsările zboară mai mult decât înoată iar toamna se apropia cu pași repezi. În curând era chiar vremea să zboare cu toții în țările calde. Frigul iernii nu era ceva plăcut pentru pelicani.
Broscuțele deveniseră prietenele lui Ugri. Toată ziua săreau pe apă de parcă erau pe topogan. Când una din broscuțe râse în gura mare că Ugri se comportă mai mult ca o broscuță decât ca o pasăre, Ugri își întinse aripile și își luă avânt pe luciul apei. Un vânt puternic îl impinse de la spate și cât ai zice pește, pelicanul nostru săltăreț se transformă într- un zburător adevărat.
Toată lumea îl privea cum plutea în înaltul cerului cu aripile întinse ca un avion. Familia i se alătură și ea ba chiar și alți pelicani. Stolul își luă rămas bun cu un croncănit pe măsură.
Dacă vi se face dor de Ugri, îl vom revedea cu siguranță anul viitor când se va întoarce din călătorie.
Pe curând!
Va fac cunoștină cu Ugri-Boogri pelicanul, cel mai bun înotător dar cel mai groaznic zburător.. Toată lumea îl știe ca Ugri-Boogri, pelicanul fricos care mai mult sare decât zboară. Povestea lui nu este una obișnuită, ba chiar aș putea spune că este o poveste fantastică, cum numai unui pelican ca Ugri i se putea întâmpla.
Sigur știți, iar dacă nu, aflați acum că pelicanii sunt niște păsări mari, cu aripi imense și un cioc foarte ciudat. Ciocul lor arată de parcă ar fi un buzunar bun de ținut bomboane sau acadele sau cheile de la casă. E amuzant, știu, pelicanii nu mănâncă nici bomboane și nu au nici chei la cuib. În schimb își folosesc ciocul mare și lung drept undiță cu care să pescuiască peștișori. Fiecare părinte pelican își hrănește puii până când sunt destul de puternici să se descurce singuri.
Ugri a ieșit din ou într-o zi însorită de primăvară. Era ultimul pui dintr-o familie de 3 puișori, plus mama si tata pelican. O familie fericită dar și tare înfometată cu atâția puișori. Mama și tata pelican le aduceau provizii mai mereu. Când frățiorii mai mari prinseră destul de multă putere, veni și vremea lecțiilor de zbor.
Pelicanii sunt niște zburători fantastici. Ei se pot înălța ca vulturii cu aripile lor uriașe. Și pentru că sunt păsări așa mari, este o adevărată aventură până își iau zborul. Ei trebuie să alerge peste apă în timp ce bat din aripi și picioare ca să prindă viteza. Vântul este cel care îi ajuta să se ridice în aer.
Unul câte unul fiecare puișor își luă zborul spre înaltul cerului ca mai apoi să plonjeze în apă și să prindă câte un peștișor.
Când veni și vremea lui Ugri, nicicum nu reuși să se înalțe. Sălta pe apă de parcă era un pui de broască și nu un pui de pelican, și înca un pelican dalmatian. Nu v-am spus? Familia lui Ugri era o familie de pelicani dalmatieni, una dintre cele mai faimoase din lumea păsărilor cu cioc uriaș.
Zilele treceau și Ugri făcea progrese la salturi pe apă, și mai puțin la zbor. Devenise chiar cel mai bun înotător. Dar păsările zboară mai mult decât înoată iar toamna se apropia cu pași repezi. În curând era chiar vremea să zboare cu toții în țările calde. Frigul iernii nu era ceva plăcut pentru pelicani.
Broscuțele deveniseră prietenele lui Ugri. Toată ziua săreau pe apă de parcă erau pe topogan. Când una din broscuțe râse în gura mare că Ugri se comportă mai mult ca o broscuță decât ca o pasăre, Ugri își întinse aripile și își luă avânt pe luciul apei. Un vânt puternic îl impinse de la spate și cât ai zice pește, pelicanul nostru săltăreț se transformă într- un zburător adevărat.
Toată lumea îl privea cum plutea în înaltul cerului cu aripile întinse ca un avion. Familia i se alătură și ea ba chiar și alți pelicani. Stolul își luă rămas bun cu un croncănit pe măsură.
Dacă vi se face dor de Ugri, îl vom revedea cu siguranță anul viitor când se va întoarce din călătorie.
Pe curând!
✨ ✨ ✨