Pisicuța Lua și Regatul Pisicesc
Departe, departe, peste mări și țări, unde doar limba pisicească se vorbește și toată lumea toarce, se întinde regatul blănițelor pufoase și al gheruțelor ascuțite cunoscut drept Marele Regat Pisicesc. Pisici albe, pisici negre, pisici vărgate și pătate, pisici cu blana lungă, pisici cu blană scurtă, pisici mari și mici, toate sunt bucuroase să îl întâlnească pe Regele Miorlau si pe Regina Miau, conducători de seamă ai regatului. Cei doi pisoi ai familiei regale, Prințesa Lua și Prințul Rio sunt și ei cei mai îndrăgiți pisoi din regat dar și cei mai năzdrăvani.
Când erau mai micuți, nu trecea o zi fără să facă ceva boacănă. Pe masă, pe sub masă, pe dulap sau pe sub pat, prin cămară sau prin pod, nu era cotlon al palatului fără să fie vizitat de cei doi poznași mai ales când se jucau de-a v-ați ascunselea. Ba câteodată chiar părinții îi mai căutau și ei săreau deodată în fața lor și mai că le stăteau inima-n loc, așa sperietură trăgeau. Dar acum, că au mai crescut, s-au mai domolit cu joaca. Prințesa Lua a devenit o adevărată exploratoare. Când vine vorba de comori ascunse, locuri misteriose și hărți secrete, îsi ciulește urechile și asculta cu atenție orice poveste, oricât de incredibilă ni s-ar părea. Și nu știu cum se face, dar într-o zi a aflat că există Tărâmul Fericirii, un loc magic și misterios unde nimeni niciodată din rasa pisicească nu a reușit să calce. Nu mare le-a fost mirarea când Lua le mărturisi Regelui Miorlau și Reginei Miau că în curând avea să plece într-o expediție spre misteriosul Tărâm al Fericirii.
Trecură zile multe, unele cu soare, altele cu ploaie și ninsoare când deodată zări în zare un palat mare și strălucitor cu steluțe de gheață ce sclipeau în lumina dimineții. Tărâmul Fericirii arăta mai degrabă ca un tărâm al gheții dar Lua repede înțelese de ce se numea așa.
Tot decorul era ca de basm, un basm de iarnă cu un palat de cleștar, brăduți frumos împodobiți, o muzică de sărbătoare, un patinoar și un carusel luminat cu zeci de beculețe colorate. Se simțea ca o prințesă a gheții și doar o baghetă magică îi mai lipsea să îi aducă pe Rio și pe toți pisoii din regat. Și pe când visa cu ochii deschiși ce tare s-ar mai bucura să fie toți acolo, doi spiriduși se iviră să o întâmpine pe Lua. Purtau niște ghetuțe și o căciulită tare caraghioase iar de nume nu vă mai zic. Aveau un nume atât de lung când s-au prezentat ca Lua nu reținu decât primele trei litere și așa i-a și numit de atunci încolo: Pic și Poc, cei mai prietenoși și veseli spiriduși.
Lua le povesti despre Regatul Pisicesc și cât de mult s-ar bucura să fie alături și de prietenii ei, că de îndată, Pic pocni din degete și o baghetă magică apăru ca din senin. Cu ajutorul ei, un pod de cristal se înălță deodată cât vedeai cu ochii și ca prin magie toți locuitorii din regat veniră curioși să vadă ce minune s-a întâmplat. Rio, Regele Miorlau și Regina Miau, s-au bucurat să o revadă pe Lua care de acum era și prințesa Tărâmului de gheață, un tărâm al Fericirii care acum îi reunea pe toți într-un decor de basm.
Povestea noastră se încheie aici dar Lua, spiridușii și toți locuitorii din Regatul Pisicesc au trăit fericiți in cele doua regate unite de podul de cristal, până la adânci bătrâneți.
Pe curând!
Când erau mai micuți, nu trecea o zi fără să facă ceva boacănă. Pe masă, pe sub masă, pe dulap sau pe sub pat, prin cămară sau prin pod, nu era cotlon al palatului fără să fie vizitat de cei doi poznași mai ales când se jucau de-a v-ați ascunselea. Ba câteodată chiar părinții îi mai căutau și ei săreau deodată în fața lor și mai că le stăteau inima-n loc, așa sperietură trăgeau. Dar acum, că au mai crescut, s-au mai domolit cu joaca. Prințesa Lua a devenit o adevărată exploratoare. Când vine vorba de comori ascunse, locuri misteriose și hărți secrete, îsi ciulește urechile și asculta cu atenție orice poveste, oricât de incredibilă ni s-ar părea. Și nu știu cum se face, dar într-o zi a aflat că există Tărâmul Fericirii, un loc magic și misterios unde nimeni niciodată din rasa pisicească nu a reușit să calce. Nu mare le-a fost mirarea când Lua le mărturisi Regelui Miorlau și Reginei Miau că în curând avea să plece într-o expediție spre misteriosul Tărâm al Fericirii.
Trecură zile multe, unele cu soare, altele cu ploaie și ninsoare când deodată zări în zare un palat mare și strălucitor cu steluțe de gheață ce sclipeau în lumina dimineții. Tărâmul Fericirii arăta mai degrabă ca un tărâm al gheții dar Lua repede înțelese de ce se numea așa.
Tot decorul era ca de basm, un basm de iarnă cu un palat de cleștar, brăduți frumos împodobiți, o muzică de sărbătoare, un patinoar și un carusel luminat cu zeci de beculețe colorate. Se simțea ca o prințesă a gheții și doar o baghetă magică îi mai lipsea să îi aducă pe Rio și pe toți pisoii din regat. Și pe când visa cu ochii deschiși ce tare s-ar mai bucura să fie toți acolo, doi spiriduși se iviră să o întâmpine pe Lua. Purtau niște ghetuțe și o căciulită tare caraghioase iar de nume nu vă mai zic. Aveau un nume atât de lung când s-au prezentat ca Lua nu reținu decât primele trei litere și așa i-a și numit de atunci încolo: Pic și Poc, cei mai prietenoși și veseli spiriduși.
Lua le povesti despre Regatul Pisicesc și cât de mult s-ar bucura să fie alături și de prietenii ei, că de îndată, Pic pocni din degete și o baghetă magică apăru ca din senin. Cu ajutorul ei, un pod de cristal se înălță deodată cât vedeai cu ochii și ca prin magie toți locuitorii din regat veniră curioși să vadă ce minune s-a întâmplat. Rio, Regele Miorlau și Regina Miau, s-au bucurat să o revadă pe Lua care de acum era și prințesa Tărâmului de gheață, un tărâm al Fericirii care acum îi reunea pe toți într-un decor de basm.
Povestea noastră se încheie aici dar Lua, spiridușii și toți locuitorii din Regatul Pisicesc au trăit fericiți in cele doua regate unite de podul de cristal, până la adânci bătrâneți.
Pe curând!
✨ ✨ ✨