Povești
O zi ploioasă de vară

O zi ploioasă de vară

Era o zi ploioasă de vară în Orașul de pe Deal. Ziua însă nu începuse așa, căci soarele se grăbi să răsară maiestuos dis de dimineață și părea că este stăpânul cerului, până când un vânt puternic a adus cu el nori cenușii amenințători. Toată lumea s-a retras în grabă pe la casele lor când stropii mari de ploaie începură să cadă răzleți și apoi se transformară într-o ploaie adevărată de vară…Ploua zgomotos, cu tunete și fulgere și un vânt strașnic îndoia chiar și crengile bătrânilor stejari, mai să le rupă nu alta.

Furișați pe pervazul ferestrei, Rina și Riki privesc în zare, suspinând și oftând care mai de care mai des.

-Tu știi ce cred eu? zise Rina în timp ce-și sprijinea bărbia de marginea pervazului.

-Nu știu dacă nu spui…răspunse Riki, plictisit și mohorât că ploaia i-a cam stricat planurile și trebuie să stea în casă.

– Păi…eu mă gândesc așa că, atunci când natura se supără, trimite niște nori mari și gri și își revarsă toată supărarea, iar după ce îi trece, cheamă în ajutor soarele și primim în dar un curcubeu!

– Eu nu cred că natura se poate supăra…zise Riki. Eu cred că atunci când e foarte cald, natura are nevoie de un duș rece…ca atunci când tata udă cu furtunul iarba proaspăt tăiată din fața casei.

– La asta chiar nu m-am gândit…spuse Rina un pic mirată…Poate că acum natura chiar avea nevoie de un duș mai zdravăn.

Riki dădu din umeri parcă și mai plictisit. Nu este pedeapsă mai mare decât să-l pui să stea în casă…și de data asta chiar nu a greșit cu nimic!

Era deja trecut de ora prânzului și ploaia nu dădea semne că ar vrea să înceteze. Tata Relu moțăia în fotoliul său cu o carte în mâna. Adormea de fiecare dată când ploua, de parcă ploaia avea un efect magic asupra lui. Doar câte un tunet mai zdravăn îl făcea să tresară din loc și să mormăie ceva ca prin vis. Mama Rica era în bucătărie și cocea o plăcintă cu afine. Nu după mult timp întreaga casă mirosea a plăcintă proaspăt scoasă din cuptor și arăta atât de delicios că îți lăsa gura apă.

De fapt mirosul de plăcintă l-a trezit și pe tata Relu din visare și i-a adus și pe copii la masă.

-Cred ca ar trebui să fac mai des plăcinta, spuse mama Rica chicotind ușor.

Nu trecu mult timp și norii se risipiră. Un soare timid se arăta din nou după un norișor alb și pufos, semn că ploaia a trecut de-a binelea și nu mai avea de gând să se întoarcă curând.


-În sfârșit putem ieși la joacă! țopăi Riki bucuros și sări în prima băltoacă care îi ieși în cale. Tânțărel, Furnicuța Hărnicuța, Fluturel și Melc nu întârziară să i se alăture.

– Să înceapă distracția! rostiră toți în cor

Aerul proaspăt de după ploaie, mirosul dulceag al florilor de tei și cel mai probabil vocea de bariton a lui Riki, trezi la viață tot Orașul de pe Deal care se umplu de forfotă până la apusul soarelui.

Copii? Vouă vă place când plouă? Ce credeți voi că aduce ploaia?

( Nici un răspuns nu este greșit, doar lăsați-vă imaginația să exploreze cele mai năstrușnice idei!)

Pe curând!
✨ ✨ ✨