Cu mic, cu mare, mergem la culcare!
Poveste de noapte bună
-Cu mic, cu mare, mergem la culcare! Așa obișnuiește mama Rica Gărgărica să le spună copiilor când se apropie ora de somn. Toată lumea știe că atunci când mama ia o carte de pe raft și se pregătește să citească povestea de seară, este timpul să ne punem pijamaua și să ne băgam în pat.
Rina și Riki știu și ei asta și în fiecare seară, înainte de culcare, mama le citește o poveste. Uneori se întâmplă să adoarmă înainte de final, dar numai când sunt foarte obosiți, sau, fie vorba între noi, când povestioara e cam plictisitoare. Însă amândoi iubesc poveștile și mai ales când mama Rica imită niște voci caraghioase că până și ei sunt uimiți de talentul actoricesc al mamei lor și tare se mai amuză câteodată. Pentru ei, lumea poveștilor este o lume fermecată, o lume cu baghete magice și praf de stele, cum își imaginează Rina sau o lume cu eroi neînfricați cum ar zice Riki.
De data aceasta, povestea de seară era despre un papagal pe nume Roco. După cum bine știți papagalii sau păsările în general nu prea sunt bune prietene cu buburuzele sau mai degrabă invers…buburuzele se feresc de păsări. Roco din poveste era însă un papagal tare prietenos cu toate vietățile. El nu doar că era foarte colorat și vesel din fire, dar avea și prieteni din lumea buburuzelor. Aventurile sale erau de-a dreptul fantastice și mama Rica îl imita cum știa ea mai bine. Ba chiar își pițigăia vocea spre amuzamentul copiilor, tare curioși de următoarea întâmplare. Povestioarele cu Roco erau acum preferatele lor, Roco devenise un fel de erou pentru ei. Vă imaginați că nici unul dintre ei nu adormea până la finalul poveștii. Ba chiar mai insistau la mama Rica să înceapă încă una și câteodata, mama Rica, răbdătoare le mai citea o poveste, spre bucuria copiilor. Adormeau apoi cu zâmbetul pe buze, continuând în vis probabil vreo aventura fantastică a eroului lor. Mama punea cartea înapoi pe raft și tiptil ieșea din camera.
Poveștile de seară erau și preferatele ei și din când în când, în lipsa cărtilor, mai inventa niște personaje și povești care erau la fel de îndrăgite de Rina și Riki. Ba chiar erau și ei eroi în poveste, pentru că în lumea poveștilor totul este posibil!
Liniștea serii se lăsă curând și de la fereastră și luna părea că moțăie ușor. Și pentru că e timpul ca și noi să dormim, vă șoptesc așa:
Cu ochi somnoroși și pleoape grele, tiptil, tiptil…pe vârful picioarelor…. să nu trezim pe nimeni, mergem și noi la culcare.
Noapte bună!
-Cu mic, cu mare, mergem la culcare! Așa obișnuiește mama Rica Gărgărica să le spună copiilor când se apropie ora de somn. Toată lumea știe că atunci când mama ia o carte de pe raft și se pregătește să citească povestea de seară, este timpul să ne punem pijamaua și să ne băgam în pat.
Rina și Riki știu și ei asta și în fiecare seară, înainte de culcare, mama le citește o poveste. Uneori se întâmplă să adoarmă înainte de final, dar numai când sunt foarte obosiți, sau, fie vorba între noi, când povestioara e cam plictisitoare. Însă amândoi iubesc poveștile și mai ales când mama Rica imită niște voci caraghioase că până și ei sunt uimiți de talentul actoricesc al mamei lor și tare se mai amuză câteodată. Pentru ei, lumea poveștilor este o lume fermecată, o lume cu baghete magice și praf de stele, cum își imaginează Rina sau o lume cu eroi neînfricați cum ar zice Riki.
De data aceasta, povestea de seară era despre un papagal pe nume Roco. După cum bine știți papagalii sau păsările în general nu prea sunt bune prietene cu buburuzele sau mai degrabă invers…buburuzele se feresc de păsări. Roco din poveste era însă un papagal tare prietenos cu toate vietățile. El nu doar că era foarte colorat și vesel din fire, dar avea și prieteni din lumea buburuzelor. Aventurile sale erau de-a dreptul fantastice și mama Rica îl imita cum știa ea mai bine. Ba chiar își pițigăia vocea spre amuzamentul copiilor, tare curioși de următoarea întâmplare. Povestioarele cu Roco erau acum preferatele lor, Roco devenise un fel de erou pentru ei. Vă imaginați că nici unul dintre ei nu adormea până la finalul poveștii. Ba chiar mai insistau la mama Rica să înceapă încă una și câteodata, mama Rica, răbdătoare le mai citea o poveste, spre bucuria copiilor. Adormeau apoi cu zâmbetul pe buze, continuând în vis probabil vreo aventura fantastică a eroului lor. Mama punea cartea înapoi pe raft și tiptil ieșea din camera.
Poveștile de seară erau și preferatele ei și din când în când, în lipsa cărtilor, mai inventa niște personaje și povești care erau la fel de îndrăgite de Rina și Riki. Ba chiar erau și ei eroi în poveste, pentru că în lumea poveștilor totul este posibil!
Liniștea serii se lăsă curând și de la fereastră și luna părea că moțăie ușor. Și pentru că e timpul ca și noi să dormim, vă șoptesc așa:
Cu ochi somnoroși și pleoape grele, tiptil, tiptil…pe vârful picioarelor…. să nu trezim pe nimeni, mergem și noi la culcare.
Noapte bună!
✨ ✨ ✨