Mami, de ce plouă cu stele?
Este o noapte blândă de august și un cer presărat cu mii și mii de stele de zici că-i un cer cu sclipici…atât de strălucitor să vă imaginați că este!
În fiecare vară, mama Rica și tata Relu vin în poienița de la marginea pădurii să privească steluțele căzătoare. Nelipsiți sunt și Riki și Rina, curioși să participe și ei la așa un spectacol nocturn. Cu ochii ațintiți pe cer, toți privesc cum luminițe scântâietoare se aprind și cad lasând în urma lor o dâră lungă lungă de lumină galbenă ca o păpădie. Dispar apoi în întuneric și alte luminițe se aprind pe rând și se sting ca niște artificii.
– Mami, de ce plouă cu stele? întrebă Riki, fermecat de prima lui întâlnire cu steluțele căzătoare.
– Asta da întrebare! răspunde mama Rica zâmbind și ochii îi scânteiau ca niște steluțe în negura nopții.
– Ei bine, dragii mei copii…. se întâmplă ca acolo sus, în înaltul cerului, dincolo de nori, departe, departe, Soarele să fie mult mai mare și mai strălucitor decât îl vedem noi de aici, de jos, de la firul ierbii. Și Soarele este o stea, dacă nu știați…. și ce mai stea minunată că Luna și toate planetele mari și mici și toți cei care le stau alături, se rotesc în jurul său ca într-un dans. Soarele este steaua ce o vedem doar ziua pentru că este cea mai apropiată stea de noi de la care primim lumină și caldură. Pe cerul nopții sunt alte mii și mii de stele dar mai îndepărtate. Ce vedem noi acum par niște stele căzătoare dar sunt mai degrabă niște bulgări de pietricele și gheață.
-Bulgări de gheață? întrebară nedumeriți Riki și Rina.
– Chiar așa! răspunse mama Rica. Vedeți voi, copii…lumea cerului este o lume nemărginită și magică, cu nori uriași din praf de stele, cu bulgări mari ca niște pietre plutitoare sau bucăți uriașe de gheață ce lasă în urma lor o trenă lungă de firicele de nisip, de pietricele mărunte ca boabele de mazăre și cristale de gheață. Uneori, în dansul lor și al nostru în jurul Soarelui, se întâmplă ceva spectaculos! O ploaie de pietricele și gheață începe să cadă. Și toate se aprind ca o minge de foc. Priviți cât de frumos strălucesc în noaptea asta!
– Dacă-i ploaie o să avem nevoie de-o umbrelă! O umbrelă pentru stele căzătoare! exclamă Rina care o asculta curioasă pe mama Rica în timp ce privea la ploaia de stele.
-O umbrelă mare, mare dar și o păturică, că e cam friguț…adăugă mama Rica și o strânse ușor în brațe pe Rina să o încălzească.
Riki era atât de vrăjit de spectacol că abia auzi ce spuse sora lui. Tata Relu era și el destul de tăcut. Îi plăcea să admire cerul în liniște de parcă număra în gând mingii de foc căzătoare. Ar mai fi stat cu toții până în zori dar răcoarea nopții îi alungă acum către patuțurile lor calde.
Somn ușor și vouă, dragi copii! Și nu uitați de nopțile senine de vară care aduc cu ele steluțe căzătoare și vise presărate cu praf magic de stele.
Pe curând!
În fiecare vară, mama Rica și tata Relu vin în poienița de la marginea pădurii să privească steluțele căzătoare. Nelipsiți sunt și Riki și Rina, curioși să participe și ei la așa un spectacol nocturn. Cu ochii ațintiți pe cer, toți privesc cum luminițe scântâietoare se aprind și cad lasând în urma lor o dâră lungă lungă de lumină galbenă ca o păpădie. Dispar apoi în întuneric și alte luminițe se aprind pe rând și se sting ca niște artificii.
– Mami, de ce plouă cu stele? întrebă Riki, fermecat de prima lui întâlnire cu steluțele căzătoare.
– Asta da întrebare! răspunde mama Rica zâmbind și ochii îi scânteiau ca niște steluțe în negura nopții.
– Ei bine, dragii mei copii…. se întâmplă ca acolo sus, în înaltul cerului, dincolo de nori, departe, departe, Soarele să fie mult mai mare și mai strălucitor decât îl vedem noi de aici, de jos, de la firul ierbii. Și Soarele este o stea, dacă nu știați…. și ce mai stea minunată că Luna și toate planetele mari și mici și toți cei care le stau alături, se rotesc în jurul său ca într-un dans. Soarele este steaua ce o vedem doar ziua pentru că este cea mai apropiată stea de noi de la care primim lumină și caldură. Pe cerul nopții sunt alte mii și mii de stele dar mai îndepărtate. Ce vedem noi acum par niște stele căzătoare dar sunt mai degrabă niște bulgări de pietricele și gheață.
-Bulgări de gheață? întrebară nedumeriți Riki și Rina.
– Chiar așa! răspunse mama Rica. Vedeți voi, copii…lumea cerului este o lume nemărginită și magică, cu nori uriași din praf de stele, cu bulgări mari ca niște pietre plutitoare sau bucăți uriașe de gheață ce lasă în urma lor o trenă lungă de firicele de nisip, de pietricele mărunte ca boabele de mazăre și cristale de gheață. Uneori, în dansul lor și al nostru în jurul Soarelui, se întâmplă ceva spectaculos! O ploaie de pietricele și gheață începe să cadă. Și toate se aprind ca o minge de foc. Priviți cât de frumos strălucesc în noaptea asta!
– Dacă-i ploaie o să avem nevoie de-o umbrelă! O umbrelă pentru stele căzătoare! exclamă Rina care o asculta curioasă pe mama Rica în timp ce privea la ploaia de stele.
-O umbrelă mare, mare dar și o păturică, că e cam friguț…adăugă mama Rica și o strânse ușor în brațe pe Rina să o încălzească.
Riki era atât de vrăjit de spectacol că abia auzi ce spuse sora lui. Tata Relu era și el destul de tăcut. Îi plăcea să admire cerul în liniște de parcă număra în gând mingii de foc căzătoare. Ar mai fi stat cu toții până în zori dar răcoarea nopții îi alungă acum către patuțurile lor calde.
Somn ușor și vouă, dragi copii! Și nu uitați de nopțile senine de vară care aduc cu ele steluțe căzătoare și vise presărate cu praf magic de stele.
Pe curând!
✨ ✨ ✨